Ironie
Ironia (din greacă veche: εἰρωνεία (eirōneía), „disimulare, ignoranță falsă”[1]) este figura literară sau afirmația care folosește semnificații opuse sensului lor obișnuit, putând reprezenta o batjocură fină, subtilă la adresa cuiva sau ceva. [2] Ironia poate fi verbală, dramatică sau de situație.
Semnificații multiple ale ironiei
Ironia este o categorie estetică și filozofică desemnând expresii sau imagini cărora li se atribuie semnificații opuse de fapt sensului lor obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate.[3] Ironie socratică = procedeu folosit de Socrate care, simulând naivitatea, își constrângea interlocutorii să-și recunoască în cele din urmă ignoranța.[3] Ironie romantică = principiu teoretizat de Friedrich Schlegel , care constă în negarea continuă de către spirit a propriilor sale granițe, cu ajutorul fanteziei.[3]
Este de observat că termenul ironie are și semnificația accentuării exagerate a unei calități sau a rezultatului unei acțiuni cu intenția de a se înțelege tocmai contrariul. Ironia presupune o capacitate superioară de surprindere a trăsăturilor de caracter, inteligență și spontaneitate.[4]
Note
- ^ Liddell & Scott, A Greek-English Lexicon, v. sub εἰρωνεία.
- ^ „Ironie” la DEX online
- ^ a b c Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972, termenul Ironie, p. 483
- ^ Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, termenul Ironie, pp. 383-384.
Vezi și
